0755.688.984
saveyourfertility@gmail.com

Flori, 31 ani

Flori, 31 ani

„Ceasul biologic ticăie, iar mâine pentru mulți poate fi târziu”

Când îmi amintesc de prima mea participare la o conferință pe tema infertilității, realizez că da, timpul și-a pus amprenta pe anii ce s-au scurs de atunci. Și nu mă refer la suflet, care poate rămâne veșnic tânăr, și chiar așa îl simt, ci la maturitatea gândirii. Eram la vremea aceea o copilă, trimisă la fața locului să realizeze un reportaj. Și a ieșit unul destul de fain, lacrimogen, așa cum cerea cotidianul la care lucram la vremea aceea: zeci de femei care nu reușeau să conceapă, care se luptau cu infertilitatea de diverse cauze și care dădeau declarații printre lacrimi și suspine. Mă gândeam încă de pe atunci la suferința acelor femei, la neputința lor în lupta cu acest diagnostic crunt pus de soartă și totodată la toate fetele care „toarnă” copii pe bandă rulantă, ca să îi abandoneze mai apoi în maternități sau prin știu eu ce wc insalubru din provincie. Îmi era groază de comparația asta morbidă și îmi părea rău pentru bietele femei care se chinuie de câte 5,7 sau 10 ani să își țină pruncii în brațe. Unele reușiseră, altele mai aveau încă multe de îndurat. În naivitatea mea, aveam impresia că le înțeleg suferința și că am dreptul să le compătimesc… dar nu, acum realizez de fapt în ce mod ipocrit gândeam. Nu că nu le-aș fi compătimit cu adevărat, dar aveam acel confort că totul este în regulă cu mine. Ba chiar mă gândeam adesea când să „programăm” primul copil și ce sex să aibă. Citisem tot felul de chestii amăgitoare pe internet, cu care mi-am pierdut timpul multă vreme… Conform nu știu cărei tradiții sau științe, în funcție de vârsta mamei și luna conceperii poți avea băiat sau fetiță. Cât de credul să fii să îți pierzi timpul cu așa ceva?! Cam ca mine, vă spun sigur…

Ginecoloaga la care mergeam îmi spunea că totul arată normal. De ce mi-aș fi făcut griji?! Aceste femei bătute de soartă sunt un grup izolat, eu mă întorc acum la realitatea mea, unde se întâmplă numai lucruri frumoase și voi avea copii exact așa cum spun cei din jur că se întâmplă… Doar că realitatea m-a maturizat treptat, mi-a arătat pas cu pas că lucrurile nu se întâmplă cum vrem noi și că nu e vorba doar de un grup izolat de oameni care se luptă cu infertilitatea. Sunt comunități întregi, milioane de oameni se zbat să aibă un copil, iar rugămințile lor sunt ascultate uneori după ani și ani, alteori deloc. E trist, și din păcate foarte puțini dintre cei care nu au trecut prin asta reușesc să înțeleagă cu adevărat ce e în sufletul unui cuplu care nu poate concepe. Și nu, cei mai mulți nu fac asta din răutate. Sentimentul pe care îl trăiește persoana în momentul în care primește diagnosticul: „nu puteți deveni părinte”este unic, unic și intim, la fel cum se spune că e cel pe care îl trăiește o persoană atunci când își ține pentru prima oară copilul în brațe. Dacă vreți să ne ajutați să devenim mame, o puteți face. Sprijiniți Asociația „Și eu am dreptul să fiu părinte”, care va veghea ca lucrurile să evolueze de acum înainte în favoarea noastră. Timpul nu mai are răbdare, ceasul biologic ticăie, iar mâine pentru mulți poate fi târziu. Poate fi târziu pentru mine, pentru tine sau pentru fiica ta, care nu ți-a spus încă de ce întârzie să îți ofere un nepot…

(Flori, 31 ani, în așteptare de 6 ani)