Povestea noastra este asemenatoare cu a multor cupluri care se confrunta cu infertilitatea. Dupa 4 ani de incercari nereusite, am hotarat sa incepem investigatiile si sa vedem ce presupune un FIV. Am primit recomandarea de a merge la Doamna Dr. Marilena Baluta, cu care am hotarat, impreuna cu sotul meu, sa facem aceasta procedura. Cu multa rabdare si foarte profi ne-a explicat procedura pas cu pas, ce presupune si care sunt pasii de urmat. Au urmat analizele recomandate de doamna doctor atat pentru mine cat si pentru sotul meu. Dupa primirea rezultatelor tuturor analizelor concluzia a fost ca, singura posibilitate de a avea un copil, este de a incerca sa facem FIV, eu avand ovarele micropolichistice, iar sansele de a ramane insarcinata “normal” sunt foarte mici. Avem prieteni care facusera nenumarate incercari la diferite clinici, unii au reusit, unii inca mai incearca. Ne-au indrumat sa nu facem FIV in Romania, dar noi am spus ca daca e sa se intample se va intampla aici in tara. Cred ca aici conteaza si foarte mult increderea pe care o ai in doctorul care te monitorizeaza pe tot parcursul tratamentului si transparenta procedurii, cat si increderea in tine pe care ti-o da medicul. Am inceput tratamentul cu Bravelle, o doza mai usoara, doamnei doctor din cauza ovarelor polichistice  fiindu-i teama de sindromul de hiperstimulare. Am urmat tratamentul, mergeam la ecografii o data la doua zile sa vedem reactia organismului la tratament, si in ziua a 12-a am facut punctia. Dezamagirea a fost destul de mare pentru ca nu am avut decat un ovocit, iar sansele de fetilizare erau minime. Dupa prima incercare nereusita, am asteptat 3 luni si am inceput din nou procedura de stimulare, de data asta cu un dozaj mai mare de Bravelle. Dupa 8 zile a urmat punctia si spre fericirea noastra am avut 5 ovocite din care s-au fertilizat 3. Dupa trei zile a urmat embriotransferul celor 3 ovocite. Inevitabilul s-a produs si am facut sindrom de hiperstimulare, un semn care in cazul femeilor cu ovare polichistice ar preconiza o sarcina. Am fost la Eco la doamna doctor si m-a trimis sa fac dozajul de BHCG.  Imediat cum am primit rezultatele m-a sunat doamna doctor care m-a felicitat ca vom devein parinti. Dupa 10 zile aveam un BHCG de 64, rezultat care clar indica o sarcina. De aici surprizele placute s-au tinut lant, pentru ca la ecografia de 3 saptamani am aflat ca de fapt nu o sa fim parinti pentru un singur copil ci pentru doi! Pe tot parcusul sarcinii am fost monitorizata de Dr. Marilena Baluta, si ma pot considera norocoasa ca am avut o sarcina usoara si un doctor alaturi de care parca totul pare simplu si usor. Dupa 37 de saptamani mai precis pe 6 aprilie 2016 am nascut doua fetite, perfect sanatoase,  Ruxandra si Alexandra, care sunt minunile din viata noastra. Cred ca orice cuplu care intampina probleme cu fertilitatea ar trebui macar sa mearga sa ceara o parere si sa incerce FIV. Drumul nu este usor dar rezultatele pozitive iti umple viata de fericire, bucurie si implinire. Cu aceasta ocazie tinem sa o felicitam inca o data doamna Dr. Baluta pentru  profesionalism si sa ii multumim pentru cele doua minuni din viata noastra.

Eu am ramas insarcinata dupa aprox trei luni si jumatate de tratament si analize, dupa prima inseminare. Noi am fost foarte multumiti de doamna doctor si suntem in continuare. Eu trebuie sa nasc la sfarsitul lunii februarie si am avut o sarcina cum nici macar nu am visat. Am luat in greutate ca la carte (10 kg pana acum),asta pentru ca am urmat toate sfaturile doamnei doctor. Nu am avut nici macar greturi, varsaturi nici vorba. Este o persoana extraordinara care exact cum spuneau si alte feteisi facea meseria si atat, nu sta ca alti la discutii care nu-si au rostul, totul se rezuma strict la subiect.

Este un medic in adevaratul sens al cuvantului. O femeie care-si da interesul si nu trateaza pacientul cu indiferenta. Vreau sa va spun ca in 2 ani am mers la 3 medici, fiecare-si dadea cu parerea. Am ajuns la doamna doctor si sunt foarte multumita.

  Când îmi amintesc de prima mea participare la o conferință pe tema infertilității, realizez că da, timpul și-a pus amprenta pe anii ce s-au scurs de atunci. Și nu mă refer la suflet, care poate rămâne veșnic tânăr, și chiar așa îl simt, ci la maturitatea gândirii. Eram la vremea aceea o copilă, trimisă la fața locului să realizeze un reportaj. Și a ieșit unul destul de fain, lacrimogen, așa cum cerea cotidianul la care lucram la vremea aceea: zeci de femei care nu reușeau să conceapă, care se luptau cu infertilitatea de diverse cauze și care dădeau declarații printre lacrimi și suspine. Mă gândeam încă de pe atunci la suferința acelor femei, la neputința lor în lupta cu acest diagnostic crunt pus de soartă și totodată la toate fetele care „toarnă” copii pe bandă rulantă, ca să îi abandoneze mai apoi în maternități sau prin știu eu ce wc insalubru din provincie. Îmi era groază de comparația asta morbidă și îmi părea rău pentru bietele femei care se chinuie de câte 5,7 sau 10 ani să își țină pruncii în brațe. Unele reușiseră, altele mai aveau încă multe de îndurat. În naivitatea mea, aveam impresia că le înțeleg suferința și că am dreptul să le compătimesc… dar nu, acum realizez de fapt în ce mod ipocrit gândeam. Nu că nu le-aș fi compătimit cu adevărat, dar aveam acel confort că totul este în regulă cu mine. Ba chiar mă gândeam adesea când să „programăm” primul copil și ce sex să aibă. Citisem tot felul de chestii amăgitoare pe internet, cu care mi-am pierdut timpul multă vreme… Conform nu știu cărei tradiții sau științe, în funcție de vârsta mamei și luna conceperii poți avea băiat sau fetiță. Cât de credul să fii să îți pierzi timpul cu așa ceva?! Cam ca mine, vă spun sigur… Ginecoloaga la care mergeam îmi spunea că totul arată normal. De ce mi-aș fi făcut griji?! Aceste femei bătute de soartă sunt un grup izolat, eu mă întorc acum la realitatea mea, unde se întâmplă numai lucruri frumoase și voi avea copii exact așa cum spun cei din jur că se întâmplă… Doar că realitatea m-a maturizat treptat, mi-a arătat pas cu pas că lucrurile nu se întâmplă cum vrem noi și că nu e vorba doar de un grup izolat de oameni care se luptă cu infertilitatea. Sunt comunități întregi, milioane de oameni se zbat să aibă un copil, iar rugămințile lor sunt ascultate uneori după ani și ani, alteori deloc. E trist, și din păcate foarte puțini dintre cei care nu au trecut prin asta reușesc să înțeleagă cu adevărat ce e în sufletul unui cuplu care nu poate concepe. Și nu, cei mai mulți nu fac asta din răutate. Sentimentul pe care îl trăiește persoana în momentul în care primește diagnosticul: „nu puteți deveni părinte”este unic, unic și intim, la fel cum se spune că e cel pe care îl trăiește o persoană atunci când își ține pentru prima oară copilul în brațe. Dacă vreți să ne ajutați să devenim mame, o puteți face. Sprijiniți Asociația „Și eu am dreptul să fiu părinte”, care va veghea ca lucrurile să evolueze de acum înainte în favoarea noastră. Timpul nu mai are răbdare, ceasul biologic ticăie, iar mâine pentru mulți poate fi târziu. Poate fi târziu pentru mine, pentru tine sau pentru fiica ta, care nu ți-a spus încă de ce întârzie să îți ofere un nepot…

Povestea mea a început în 2001 la cei 30 de ani ai mei când ne-am hotarât sa avem un copil. Nu a vrut sa vina… am stiut ca lupta a inceput si am luat drumul doctorilor recomandati ca fiind „deschizatori de drumuri”. Doi ani de tratamente (diagnosticata, fara analize, cu prolactina marita), instilatii repetate fara hsg… incununate cu doua IAS alergand printre cabinete private si eprubete cu „codite”, infime ca numar, la subrat.. Doi ani de tratamente si am cedat psihic, am cerut o pauza. Am revenit insa la lupta, am luat-o de la capat cu „toate” analizele. Iar IAS – iar rateu; in 2007 o serie lunga de FIV-uri; ET cu embrioni fresh, blasto congelati(6).. tratamente nepersonalizate, „cu turma”, dosar completat si fara a fi studiat, punctie alba ,blastocisti care nu s-au fixat, donator anonim sperma… transferuri fara eco pentru a vedea embrionii cum se „aseaza „in uterul meu….????(de ce nu ramâneti,doamna,gravida ma întreaba mereu doctorul XXX…) Cinci rateuri si fac profil de trombofilie (cum, doamna, nu.l-ati facut??întreaba surprinsa dna doctor Y…ca eu trebuia sa fiu în tema…) si surpriza: 3 mutatii care necesita injectii zilnice cu clexane…ok… in limba ma întep, numa’ copil sa iasa… Mai fac un hsg si înca o laparoscopie.. cu aceeasi doctori …ma lamuresc sa îmi clipseze trompele…refuz…ambele permeabile (cum o fi facut ????) Intre timp amh-ul meu (facut în strainatate ca la inceput în România nu se facea) coboara vertiginos la 0.5… Dr XXX ia drumul „columnei ” private si ma invita sa platesc triplu pentru aceleasi tratamente/rateuri…refuz… Ma reorientez…la dr XXY…îmi recomanda donatoare de ovule. Gasesc (la limita unei legi românesti complet pe dinafara) si încerc…ET. Si ET cu congelati ratate…ajung la 8 încercari. La aceste ultimele doua colaborez cu embriolog Marilena Baluta care ma indruma la Atena la embrioland dr kanakas. Merg în 2012. FIV cu donatoare anonima,3 embrio transferati, obtin sarcina care evolueaza greu si se opreste în evolutie…avort spontan. Raman 3 embrio congelati pe care ii transfer în oct 2013. Se fixeaza 2, unul se opreste în evolutie la 9 saptamani, ramane unul …cu hematom…tratament…repaus…pauza de la serviciu…clexane zilnic… Ce mai conteaza?..in 07.07.14 devenim parintii unei fetite sanatoase si perfecte!( da, stiu povestea cu cioara si puiul ei cel mai frumos…??). Sarcina urmarita si ceza realizata de Marilena Balula. Happy-end ???? Concluzii si morala? Va invit sa le gasiti singuri/e.